Anxietatea la copii – cauze, forme , evaluare psihologică, intervenție
- Georgiana Mihailescu
- 13 nov.
- 4 min de citit
Anxietatea la copii este o emoție normală în procesul de dezvoltare, apărând în fața unor schimbări sau situații necunoscute. Însă atunci când frica, îngrijorarea sau tensiunea devin constante și interferează cu activitățile zilnice (școala, somnul, relațiile sociale), se poate transforma într-o tulburare de anxietate care necesită evaluare de specialitate.
Copilul anxios poate manifesta plâns frecvent, retragere socială, refuzul de a merge la școală, tulburări de somn sau simptome fizice (dureri de burtă, greață, dureri de cap) fără o cauză medicală evidentă.
Anxietatea la copii - tipurile principale
Anxietatea de separare
Este cea mai frecventă formă la copiii mici (3–7 ani). Se manifestă prin teamă intensă de a fi departe de părinți sau de casă, chiar și pentru perioade scurte. Copilul poate plânge la despărțire, poate refuza grădinița sau școala, poate avea coșmaruri legate de pierderea părinților și poate avea simptome fizice (dureri de burtă, greață) atunci când trebuie să se separe de persoanele principalele de atașament.
Această formă de anxietate este normală la vârste fragede, dar devine problematică atunci când persistă peste vârsta de 6–7 ani sau afectează funcționarea zilnică.
Anxietatea socială (fobia socială)
Apare de obicei la vârsta școlară sau în adolescență și se manifestă prin frica intensă de a fi judecat, criticat sau respins de ceilalți. Copilul se teme să vorbească în fața clasei, evită activitățile de grup, roșește, transpiră sau tremură când trebuie să interacționeze cu persoane necunoscute.
Anxietatea socială afectează semnificativ performanța școlară și stima de sine, putând duce la izolare sau refuz școlar.
Anxietatea generalizată
Copilul se îngrijorează excesiv pentru multe aspecte ale vieții de zi cu zi – sănătatea sa sau a părinților, rezultatele școlare, viitorul, siguranța familiei. Este o formă de anxietate „difuză”, care persistă pe termen lung.
Se manifestă prin tensiune constantă, dificultăți de concentrare, oboseală, insomnie și neliniște. Copilul poate fi perfecționist și își face griji chiar și pentru lucruri minore.
Fobiile specifice
Reprezintă frica exagerată de un obiect, animal sau situație concretă, cum ar fi câinii, întunericul, injecțiile, înălțimile sau furtunile. Copilul reacționează prin panică sau plâns intens atunci când este expus la stimulul respectiv și evită complet acea situație.
Deși multe fobii dispar odată cu maturizarea, unele pot persista și necesita terapie cognitiv-comportamentală pentru desensibilizare treptată.
Tulburarea de panică
Se caracterizează prin atacuri bruște de teamă intensă, însoțite de simptome fizice puternice: palpitații, transpirație, senzație de sufocare, amețeală, dureri toracice. Copilul are impresia că „se va întâmpla ceva rău” sau că își va pierde controlul.
De obicei, aceste atacuri apar fără o cauză clară și pot duce la evitarea locurilor unde au apărut anterior, afectând semnificativ viața copilului.
Anxietatea de performanță
Este des întâlnită la copiii perfecționiști sau suprasolicitați academic. Se manifestă prin frica de a greși, de a nu fi suficient de bun sau de a dezamăgi părinții/profesorii. Înainte de examene sau evaluări, copilul poate acuza dureri de burtă, agitație, transpirație, plâns sau blocaj mental.
Evaluarea anxietății la copii
Procesul de evaluare este realizat de un psihiatru pediatric sau psiholog clinician și presupune o analiză detaliată a emoțiilor și comportamentului copilului:
Anamneza cu părinții – pentru a identifica debutul, factorii declanșatori și impactul anxietății asupra vieții copilului.
Interviul clinic cu copilul, adaptat vârstei și capacității de comunicare.
Observația comportamentală în timpul consultației sau al jocului.
Aplicarea testelor standardizate:
SCARED – evaluează anxietatea generalizată, socială, de separare și atacurile de panică.
RCMAS-2 – măsoară frecvența și intensitatea anxietății manifeste.
Spence Children’s Anxiety Scale (SCAS) – identifică sursele principale de teamă.
MASC-2 (Multidimensional Anxiety Scale for Children) – explorează diverse dimensiuni ale anxietății (fizică, socială, academică).
BAI-Y (Beck Anxiety Inventory for Youth) – indică severitatea simptomelor.
STAIC (State-Trait Anxiety Inventory for Children) – diferențiază anxietatea de moment de cea de durată.
Teste proiective (desenul familiei, omul, casa, arborele, completarea de povești) – utile mai ales la copiii mici, care nu pot exprima verbal emoțiile.
Rezultatele acestor instrumente, corelate cu observația clinică, ajută specialistul să stabilească diagnosticul diferențial și să recomande cea mai potrivită intervenție.
Intervenția în anxietatea la copii
Intervenția are ca scop reducerea fricii, creșterea încrederii și dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor. Se desfășoară etapizat, în funcție de vârsta și nevoile copilului.
Este metoda cu cele mai bune rezultate în anxietatea copiilor. Prin tehnici adaptate vârstei, copilul învață:
să identifice și să exprime emoțiile;
să recunoască gândurile care îi provoacă teamă;
să le înlocuiască cu idei mai realiste și pozitive;
să înfrunte treptat situațiile anxiogene (prin expunere graduală);
să-și dezvolte încrederea și sentimentul de control.
Pentru copiii mici, se folosesc jocuri terapeutice, povești, desene și exerciții de respirație pentru relaxare.
Consilierea parentală
Părinții au un rol esențial în procesul de recuperare. Prin consiliere, aceștia învață:
cum să răspundă calm la reacțiile anxioase ale copilului;
cum să evite supraprotecția sau criticile excesive;
cum să creeze o rutină predictibilă și un climat emoțional sigur;
cum să încurajeze independența treptată a copilului.
O familie informată și empatică poate accelera semnificativ progresul terapiei.
Terapia prin joc (Play Therapy)
Ideală pentru copiii preșcolari sau cei care exprimă greu emoțiile verbal. Jocul devine un instrument prin care copilul își poate exprima fricile, își recâștigă încrederea și dobândește mecanisme sănătoase de adaptare.
Colaborarea cu școala sau grădinița
Profesorii și educatorii pot fi parteneri importanți în sprijinirea copilului. Comunicarea între specialist, familie și instituția de învățământ permite adaptarea cerințelor și a așteptărilor la nevoile copilului (ex: scurtarea timpului de expunere, pauze regulate, încurajare pozitivă).
Tratamentul medicamentos (dacă este necesar)
În cazurile în care anxietatea este severă sau asociată cu depresie ori tulburări de somn, medicul psihiatru pediatru poate recomanda tratament medicamentos temporar, asociat psihoterapiei. Acesta ajută la reducerea simptomelor fizice (tensiune, insomnie, iritabilitate), facilitând progresul terapeutic.
Scopul intervenției
Scopul final al tratamentului este ca micuțul să își recapete echilibrul emoțional, încrederea în sine, capacitatea de adaptare și bucuria de a se bucura de copilărie. Cu sprijin adecvat și implicarea familiei, majoritatea copiilor cu anxietate evoluează favorabil și își dezvoltă abilități emoționale solide pentru viața de adult.
